alip08

Ziarul Dilema a publicat de curand niste articole pe tema "clisee despre Romania" si printre altele vorbeste despre fatalismul nostru care se desprinde din balada Miorita. Voi ce credeti, daca aflam ca o sa murim de la oaia nostra preferata o trimitem la plimbare si ne pregatim de moarte sau ne ducem la politie sa cerem protectie? Articolulul din Dilema este urmatorul. Sper sa va placa. Mie mi-a placut.


"Canalul TV Discovery transmite de cîtva timp o emisiune intitulată Myth Busters, „Distrugătorii de mituri“, în care realizatorii verifică mituri şi legende din cele mai ciudate, pentru a le confirma sau a le dovedi falsitatea. Eu aş propune oricînd o serie paralelă, înrudită cu ea şi uneori chiar concurentă, sub titlul generic de Stereotype sau Cliché Busters, „Distrugătorii de clişee“. Aş lua odată la puricat, să zicem, clişeul cu resemnarea românului în faţa destinului. Adică românul stă, cică, aşa, ca o mămăligă şi aşteaptă să vină destinul peste el să îl arunce dintr-o parte în alta, să îl întîmple ori, poate, să îl lase în pace.

Presupunem că ni se trage de la excesiva popularizare a baladei Mioriţa – sau, mai exact, a formei ei literaturizate în manieră romantică de Vasile Alecsandri, care nu mai are foarte multă legătură cu menirea iniţială a poveştii. A venit apoi şi G. Călinescu şi, spre fericirea profesorilor de literatură română, a selectat cumva patru mituri, pe care le-a considerat „fundamentale“ pentru poporul român. Acest set de patru mituri e un construct ficţional călinescian şi o mistificare măreaţă, deci de succes: de atunci îi tot dăm în sus şi-n jos (în spaţiul mioritic) cu resemnarea ciobanului mioritic ca ipostază a destinului românesc. Resemnare? Seninătate în faţa morţii?

Fals! Busted!, cum ar zice cei de la Myth Busters. În primul rînd nici o fiinţă vie nu se resemnează în faţa morţii apropiate. Nu o lasă biologia. Materia vie se opune instinctual şi din toate puterile, extincţiei. Poate că, dacă ciobanul mioritic ar fi fost budist, nu moldovean, mai puteam discuta, dar aşa...

În al doilea rînd, dacă revenim la cele patru mituri „fundamentale“ ale românilor, vedem că ele se bat uneori cap în cap. Presupunînd că baciul mioritic simbolizează atitudinea tipică a românului generic în faţa morţii, ce ne facem cu meşterul Manole, care încearcă să se opună destinului (e drept, fără prea mult succes)? Lăsat sus, pe schele, de un voievod orgolios, nemioritic, el încearcă din răsputeri să scape, în loc să se întindă pe scînduri şi să cheme şi el păsărele mii şi stele făclii, pentru splendida alegorie mioritică „moarte-nuntă“. Aşadar, cum stă românul în faţa morţii, a destinului, a accidentalului: resemnat sau neresemnat? Sau depinde de meserie? Dacă-i cioban, e resemnat, dacă-i meşteşugar, nu mai e resemnat.

În al treilea rînd, generalizarea prin sinecdocă a interpretării Mioriţei e una abuzivă. Baciul moldovean e echivalat cu românul generic. Dar baciul ungurean ce era? Ungur? Dar cel vrîncean? Vrînc? Să fim serioşi! Dacă românul generic ar fi resemnat în faţa destinului, atunci crima din baladă nici n-ar fi avut loc. Ungureanul şi vrînceanul s-ar fi resemnat ei cu ideea că moldoveanul are oi mai multe şi şi-ar fi văzut de oile lor puţine, oftînd: „Asta e, ’tu-i mama ei de viaţă! Ai noroc, ai, n-ai noroc, n-ai!“. Procentual, două treimi din personajele umane prezente în Mioriţa îşi iau destinul în mîini şi doar o treime (un individ, poate chiar o excepţie) pare să se resemneze cumva. Dacă îl includem printre modelele generice şi pe meşterul Manole, procentul resemnaţilor scade drastic.

De altfel, nici nu era nevoie de atîtea comentarii. Uitaţi-vă în jur şi căutaţi români resemnaţi în faţa destinului. De unde? Eu cred că ne-a plăcut – şi lui Alecsandri, şi altora – imaginea asta cu resemnarea. Noi, românii, cu resemnarea noastră metafizică... E ceva ce ne dă o aură romantică, aşa, cam ca melancolia maghiarilor, spleen-ul englezilor sau misterul sufletului rusesc.

Eu zic că e clar. Din punctul meu de vedere, mitul ăsta e demolat. Data viitoare aş putea să mă ocup de Zburător. O să vă demonstrez că Zburătorul ăla vine chiar şi la englezoaice. Ştiţi, cum spune şi poezia: Or go to the old hags Sowrana or Flowerica,/ Or go to father Fatty, or visit wizard Wizz..."

anarvorig

et voila une traduction:

Par les cols fleuris
Seuils de paradis,
Vois, descendre, prestes,
Des jardins célestes,
Trois troupeaux d'agneaux
Et trois pastoureaux :
L'un de Moldavie,
L'un de Hongrie,
L'un de Munténie;
Or, ces deux bergers,
Ces deux étrangers,
Les voici qui causent,
Dieu ! ils se proposent
De tuer d'un coup,
Entre chien et loup,
Ce pastour moldave,
Car il est plus brave,
Il a plus d'agneaux,
Encornés et beaux,
Des chevaux superbes
Et des chiens acerbes.
Or, voici trois jours,
Qu'à nouveau, toujours !
Sa brebis chérie
Reste, la, marrie,
Sa voix ne se tait,
L'herbe lui déplait".
- "O, brebis bouclée,
Bouclée, annelée,
Depuis quelques jours
Tu gémis toujours
L'herbe est-elle fade
Ou es-tu malade ;
Dis-moi, cher trésor
A la toison d'or ?
- "Maître, mon doux maître
Mène-nous pour paître
Dans le fond des bois
Où l'on trouve, au choix,
De l'herbe sans nombre
Et pour toi de l'ombre.
Maître, o maître mien !
Garde auprès un chien,
Le plus fort des nôtres,
Car, sinon, les autres
Te tueront d'un coup
Entre chien et loup".
- "O, brebis liante,
Si tu es voyante,
Si ce soir je meurs
Dans ce val en fleurs,
Dis-leur, brebis chère,
De me mettre en terre
Près de tous mes biens,
Pour ouïr mes chères.
Puis, quand tout est prêt
Mets à mes chevet :
Un pipeau de charme,
Moult il a du charme !
Un pipeau de houx,
Moult est triste et doux !
Un pipeau de chêne,
Moult il se déchaîne !
Lorsqu'il soufflera
Le vent y jouera ;
Alors rassemblées,
Mes brebis troublées,
Verseront de rang
Des larmes de sang.
Mais, de meurtre, amie
Ne leur parle mie !
Dis-leur, pour de vrai,
Que j'ai épousé
Reine sans seconde,
Promise du monde ;
Qu'à ces noces-là
Un astre fila ;
Qu'au dessus du trône
Tenaient ma couronne
La Lune, en atours,
Le Soleil, leurs cours,
Les grands monts, mes prêtres,
Mes témoins, les hêtres,
Aux hymnes des voix
Des oiseaux des bois.
Que j'ai eu pour cierges
Les étoiles vierges,
Des milliers d'oiseaux
Et d'astres, flambeaux !…
Mais si tu vois, chère,
Une vieille mère
Courant, toute en pleurs
Par ces champs en fleurs,
Demandant sans cesse
Pâle de détresse :
- Qui de vous a vu,
Qui aurait connu
Un fier pâtre, mince
Comme un jeune prince ?
Son visage était
L'écume du lait ;
Sa moustache espiègle,
Deux épis de seigles ;
Ses cheveux, si beaux,
Ailes de corbeaux ;
Ses prunelles pures
La couleur des mures !
Toi, dis-lui, qu'au vrai
J'avais épousé
Reine sans seconde,
Promise du monde,
Dans un beau pays,
Coin du paradis !
Mais, las ! à ma mère
Ne raconte guère
Qu'à ces noces-là
Un astre fila ;
Qu'au dessus du trône
Tenaient ma couronne :
La Lune, en atours,
Le Soleil, leurs cours,
Les grands monts, mes prêtres,
Mes témoins les hêtres,
Aux hymnes des voix
Des oiseaux des bois ;
Que j'ai eu pour cierges
Les étoiles vierges,
Des milliers d'oiseaux
Et d'astres flambeaux !…

__________________

Are o potcoavă şi-i mai trebuie trei şi calul
il a un fer à cheval, il lui en faut encore.....3 et .......le cheval

moon_dancer_withU

Bună ziua tuturor,

Am citit mior-articolul, Alice, mulţumesc pentru semnalare.
Şi, da, mi-a plăcut. Şi ca fond, şi ca stil.

Personal, nu văd neapărat în "Mioriţa" oglindirea fidelă a filosofiei de viaţă dominante a poporului român.
Generalizările de genul "poporul X ", "locuitorii din Y" au - în ordinea descrescătoare a frecvenţei şi a intensităţii -, următoarele calităţi şi defecte, cred că trebuie luate cu destul de multă rezervă dacă pornim de la ideea că suntem la fel de diferiţi, ca indivizi, ca şi propriile-ne amprente digitale.

Nu neg, însă, necesitatea acestui gen de clasificare. Ştim, bunăoară, din "Psihologia mulţimilor" a bunului şi clasicului Le Bon că o "mulţime" (fie ea şi un popor, o naţie) se va comporta în mod sensibil diferit în anumite condiţii, decât o va face un singur individ. Iar predictibilitatea aceasta este, desigur, necesară în tot felul de... predicţii, nu-i aşa?
Cu alte cuvinte, ne-am situa în zona crepusculară a lui nici-nici, şi-şi.

Dacă românul este mai degrabă resemnat sau nu? Păi, asta depinde de o mulţime de factori, ca în cazul oricărui cetăţean al oricărei ţări de pe faţa pământului.
Mămăliga, polenta sau orice altă fiertură din orice oală din orice colţ de Terra are, şi ea, nevoie de un timp oarecare de acumulare a tensiunilor, până să ridice aburos capacul oalei în care a fost pusă la fiert la foc mic... până la urmă, însă, explodează şi ea... Din Piaţa Revoluţiei până în Piaţa Tian'anmen, nu văd de ce ar diferi fenomenul. "It is just a matter of time", cum s-ar spune.
La fel cum nu există om care să suporte la nesfârşit o opresiune fără să se răscoale nici măcar în gând, dacă nu şi in faptă, la fel nu cred să existe popor lăsat de Dumnezeu care să suporte orice, oricât şi din partea oricui. Nu credeţi?

Balada Mioriţa, în modesta-mi opinie, este un brand care se vinde şi în zilele noastre în baza înghiţirii unui hap publicitar pe nemestecate. Este o plastilină care se modelează de atâta timp în aceeaşi formă... Este una bucată operă literară peste care s-a abătut reflectorul celebrităţii. Sigur că are meritele ei. Sigur că poate fi considerată mai mult decât o operă... o capodoperă... Sigur că se pot stoarce din ea tot felul de concluzii sau se poate transforma chiar şi în imn de stat la un moment dat, de ce nu? Doar are lungimea necesară . Este o operă din care se poate face, practic, orice... Depinde cine este interesat să facă ceva, ce anume şi în ce scop...

Noah, că m-am epuizat de atâtea comentarii... poate că v-am epuizat şi pe voi cu lectura... mai bine mă duc să-mi fac o cafea .

alip08

Va multumesc amandurora pentru interventie. Mi-era asa de frica ca n-o sa-mi raspunda nimeeeeeeniii!!! Et merci pour la traduction Anarvorig. C'est toi qui l'a faite? Cat despre mitul nostru fondator-unul din cele patru cum zice si in articol, mi-ar placea sa cred ca nu e chiar asa si ca romanul nu este de felul lui mai fatalist decat altii. Dar nu pot sa nu ma intreb de ce oamenii care au ceva pretentii de la ei insisi, romani fiind, nu se duc sa voteze? Am o gramada de prieteni care se dezintereseaza total de tema asta. De ce? Pentru ca ei cred ca oricum nu o sa se schimbe nimic. Nu suna asta a fatalism? Sunt aceiasi oameni care nu ar fi crezut nici o secunda ca Romania o sa devina membru UE iar faptul ca am devenit pana la urma nu i-a facut sa prinda mai mult curaj ci, fideli fatalismului lor au zis ca e un accident si oricum, ce, daca am intrat acum o sa inceapa sa curga miere si lapte? Asta cred ca e ceea ce ma preocupa la poporul asta al nostru, care concept (popor) suna comunist dar descrie o realitate: majoritatea face legea, ea hotaraste in ce directie o luam si aceasta majoritate este exact poporul nostru mioritic. Cam asat cred eu despre fatalismul nostru. Dar articolul est intr-adevar genial, mai ales faza cu omul este resemnat pe meserii? Mestesugarul nu iar ciobanul da? Genial. Multumesc pentru contributii.

anarvorig

Que nenni !

Trop fatigué qu'il est le papy (un pic bolnav, ameţeale şi greţos, totuşi nu sunt însarcinat ! )

cred ca vine faftului urechele intern (centru echilibrului)

__________________

Are o potcoavă şi-i mai trebuie trei şi calul
il a un fer à cheval, il lui en faut encore.....3 et .......le cheval

Framboise

Bună seara Alice, Moon, Anarvorig şi tuturor celor care se vor opri asupra acestui subiect!

Înainte de a-mi expune părerea despre articol, voi face o precizare: traducerea aparţine lui Ion Ureche, pe care Mircea Eliade l-a considerat "cel mai bun traducător al Mioriţei în limba franceză." Cu toate acestea, aş vrea să atrag atenţia asupra denumirii de ungurean, care nu înseamnă ungur, ci "ardelean, transilvănean", fiind denumirea dată populaţiei (româneşti) din Transilvania, în special celei din vecinătatea fostelor provincii istorice Ţara Românească şi Moldova. (DEX)
De aceea, în locul variantei lui Ion Ureche: "de Hongrie", aş propune "de Transsylvanie" sau "transsylvain".

Iar pentru cei care nu cunosc această baladă populară, iat-o şi în limba română, ca să ştie despre ce e vorba:

Mioriţa

Pe-un picior de plaiu,
Pe-o gură de raiu,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale
Trei turme de miei
Cu trei ciobănei
Unu-i Moldovean
Unu-i Ungurean
Şi unu-i Vrâncean.

Iar cel Ungurean,
Şi cu cel Vrâncean,
Mări se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l'apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel Moldovan
Că-i mai ortoman
Ş'are oi mai multe,
Mîndre şi cornute,
Şi cai invăţaţi
Şi cîni mai bărbaţi!...

Dar cea Mioriţă
Cu lîna plăviţă
De trei zile'ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.

- Mioriţă laie,
Laie, bucălaie,
De trei zile'ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Draguţă Mioară?

- Drăguţule bace!
Dă-ţi oile'ncoace
La negru zăvoi,
Că-i iarba de noi
Şi umbra de voi.
Stăpîne, stăpîne,
Iţi cheamă ş'un cîne
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,

Că l'apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul Ungurean
Şi cu cel Vrâncean!
- Oiţă bîrsană,
De eşti năzdrăvană
Şi de-a fi să mor
In cîmp de mohor,
Să spui lui Vrâncean
Şi lui Ungurean
Ca să mă îngroape
Aice pe- aproape
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
In dosul stînii,
Să-mi aud cînii,
Aste să le spui,

Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag!
Fluieraş de os,
Mult zice duios!
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vîntul cînd a bate
Prin ele-a răzbate,
Ş'oile s'or strînge
Pe mine m'or plînge
Cu lacrimi de sînge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m'am însurat
Cu-o mindră crăiasă,
A lumei mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa;
Brazi şi păltinaşi
I-am avut nuntaşi;
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!

Iar dacă-i zării,
Dacă-i întîlnii
Măicuţă bătrînă
Cu brîul de lîna,
Din ochi lăcrimînd,
Pe culmi alergînd,
Pe toţi întrebînd
Şi la toţi zicînd:

Cine-au cunoscut,
Cine mi-au văzut
Mîndru ciobănel
Tras printr'un inel?
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Musteţioara lui,
Spicul grîului;
Perişorul lui,
Peana corbului;
Ochişorii lui,
Mura cîmpului!...

Tu Mioara mea,
Să te'nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m'am însurat
Cu-o fată de crai,
Pe-o gură de rai.

Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C'am avut nuntaşi
Brazi si păltinaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!...

Pe-un picior de plaiu,
Pe-o gură de raiu,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale
Trei turme de miei
Cu trei ciobănei
Unu-i Moldovean
Unu-i Ungurean
Şi unu-i Vrâncean.

Iar cel Ungurean,
Şi cu cel Vrâncean,
Mări se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l'apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel Moldovan
Că-i mai ortoman
Ş'are oi mai multe,
Mîndre şi cornute,
Şi cai invăţaţi
Şi cîni mai bărbaţi!...

Dar cea Mioriţă
Cu lîna plăviţă
De trei zile'ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.

- Mioriţă laie,
Laie, bucălaie,
De trei zile'ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Draguţă Mioară?

- Drăguţule bace!
Dă-ţi oile'ncoace
La negru zăvoi,
Că-i iarba de noi
Şi umbra de voi.
Stăpîne, stăpîne,
Iţi cheamă ş'un cîne
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,

Că l'apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul Ungurean
Şi cu cel Vrâncean!
- Oiţă bîrsană,
De eşti năzdrăvană
Şi de-a fi să mor
In cîmp de mohor,
Să spui lui Vrâncean
Şi lui Ungurean
Ca să mă îngroape
Aice pe- aproape
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
In dosul stînii,
Să-mi aud cînii,
Aste să le spui,

Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag!
Fluieraş de os,
Mult zice duios!
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vîntul cînd a bate
Prin ele-a răzbate,
Ş'oile s'or strînge
Pe mine m'or plînge
Cu lacrimi de sînge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m'am însurat
Cu-o mindră crăiasă,
A lumei mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa;
Brazi şi păltinaşi
I-am avut nuntaşi;
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!

Iar dacă-i zării,
Dacă-i întîlnii
Măicuţă bătrînă
Cu brîul de lîna,
Din ochi lăcrimînd,
Pe culmi alergînd,
Pe toţi întrebînd
Şi la toţi zicînd:

Cine-au cunoscut,
Cine mi-au văzut
Mîndru ciobănel
Tras printr'un inel?
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Musteţioara lui,
Spicul grîului;
Perişorul lui,
Peana corbului;
Ochişorii lui,
Mura cîmpului!...

Tu Mioara mea,
Să te'nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m'am însurat
Cu-o fată de crai,
Pe-o gură de rai.

Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C'am avut nuntaşi
Brazi si păltinaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!...

Framboise

à-propos de articole de acest gen

Se pare că unii (destul de mulţi) jurnalişti, scriitori şi alţi contemporani care cochetează cu cultura, şi-au păstrat aproape intactă perspectiva marxistă din care privesc, judecă şi calcă în picioare tot ceea ce ţine de identitatea unui neam. Poate că unii nici nu-şi dau seama că au încă un mod de abordare marxist şi deci, ateist asupra vieţii şi asupra tuturor valorilor neamului din care fac parte.
[De altfel, este cam ciudat amestecul acesta de înfierare a comunismului pe de o parte, şi de păstrare a unui mod marxist de abordare a lucrurilor, pe de altă parte... iar aceasta se poate constata chiar şi la personalităţi importante din viaţa culturală actuală, căci, indiferent de cât de mascat, alambicat şi sofisticat le-ar fi limbajul, mesajul de dindărătul cuvintelor e clar.]

Şi atunci cum să fie verdictul în legătură cu mesajul Mioriţei, dacă nu tot unul de tip marxist ? Se ştie doar că fatalismul nu este bine privit nici de atoateştiutorul Marx şi nici de ai săi discipoli. Astfel, din punctul lor de vedere, fatalismul este o "doctrină filozofică sau religioasă" rea, care îi împiedică pe oameni să schimbe mersul lumii şi al universului, o "doctrină înapoiată", conform căreia moartea trebuie acceptată, ea făcînd parte din viaţă. [Noroc cu materialismul dialectic care, împrumutând ideile unor filosofi ai antichităţii sau ale altora de mai târziu, vine să ne lumineze ! Doar graţie gândirii materialiste, moartea a fost învinsă prin neacceptarea ei şi prin negarea existenţei lui Dumnezeu.]

Orice societate bazată pe o ideologie materialistă, indiferent de orientare, se vede periclitată acolo unde oamenii cred în ceva care este mai presus de materie şi astfel apar nişte probleme : Cum să mai devină materialişti (adică robi ai materiei) cei ce cred în viaţa veşnică de după moartea trupească? Cum să-i mai faci sclavi şi să-i dirijezi în direcţia în care vor puternicii lumii ? Cum să-i mai faci dependenţi de un anume sistem, dacă ei îşi iau libertatea să creadă în altceva şi în altcineva situat deasupra lumii trecătoare ?
Aşadar, cei interesaţi, noii lupi în piei de oaie*, se pot servi în continuare de materialismul dialectic de tip marxist pentru a desăvîrşi “opera” de descreştinare a românilor, începută demult de către ocupanţii României, în frunte cu bolşevicii din răsărit.
De aceea, s-a trecut la atacul împotriva tuturor simbolurilor neamului, fie că este vorba de personalităţi din istorie, politică, literatură sau cultură, în general, fie de icoane sau de literatura populară religioasă (creştină sau chiar pre-creştină), deviza lor fiind aceea de a nu lăsa nimic neprofanat.

* noii lupi în piei de oaie sunt în mare parte urmaşii celor care au instalat comunismul în România.

Îmi pare că un curent neo-bolşevist se face tot mai tare simţit pe fondul şubred al unei amăgitoare democraţii.
Brrr!