danutza

Râmnicu Vâlcea - pozitie geografica
Municipiul Râmnicu Vâlcea, reşedinţa judeţului Vâlcea, este situat în zona centrală a judeţului, la 195 km de Bucureşti (DN 7, E 81), 118 km de Craiova (DN 64), 100 km de Sibiu (DN 7, E 81), 130 km de Târgu Jiu (DN 67), 60 km de Piteşti (DN 7, E 81).
Municipiul Râmnicu Vâlcea se află în zona colinară a Carpaţilor Meridionali, la o altitudine medie de 250 m, pe malul drept al râului Olt, la confluenţa acestuia cu râul Olăneşti şi este traversat de meridianul de 24°22'21" E şi de paralela 45°07' N.
Municipiul Râmnicu Vâlcea este situat la distanţe aproape egale (cca. 20 km) de trei importante staţiuni balneo-climaterice, frecventate de turişti din ţară şi străinătate: Călimăneşti-Căciulata-Cozia, Băile Olăneşti şi Băile Govora. El se întinde pe o suprafaţă de 8.952 ha, din care 3.495,41 ha intravilan Populaţia la 01.07.2004 era de 111.497 persoane. Densitatea populaţiei la aceeaşi dată era de 1.252,8 locuitori/km2.

Istoric

Datorită poziţiei sale geografice, Râmnicul s-a aflat pe ruta de acces a armatelor romane conduse de Traian, în cel de-al doilea război între Imperiul Roman şi Dacia (105 - 106 d.Chr.). Pentru a-şi consolida înaintarea spre cetăţile dacice din munţii Orăştiei, Traian a construit un drum de acces de-a lungul Văii Oltului, presărat cu fortificaţii puternice. Principala arteră de circulaţie a Râmnicului de astăzi - Calea lui Traian - se suprapune, în bună parte, anticei "Via Traianus" pe care au trecut oştile romane. În acea perioadă a fost construit şi castrul roman de la Buridava (astăzi Stolniceni - localitate componentă a municipiului Râmnicu Vâlcea), care şi-a luat numele de la mult mai vechea cetate dacă, ale cărei vestigii sunt localizate în comuna Ocniţa şi care a fost menţionată în scrierile geografului grec Ptolemeu (sec. II d.Chr.)
Imagini din războaiele daco-romane din anii 101-102 şi 105-106 d.Chr. sunt prezentate pe Columna lui Traian din Roma, ridicată de împăratul roman în anul 113 d.Chr., în amintirea victoriilor sale.
Domnitorului Mircea cel Bătrân (1386 - 1418), sub a cărui conducere Ţara Românească (Valahia) cunoaşte cea mai mare întindere teritorială din Evul Mediu, i se datorează prima atestare documentară a Râmnicului, într-un hrisov emis la 20 mai 1388, la Mânăstirea Cozia; un alt document emis de cancelaria domnească la 4 septembrie 1389 menţionează Râmnicul ca fiind "oraşul domniei mele". Conform dorinţei domnitorului, după moartea sa trupul i-a fost adus pentru odihnă veşnică la Mânăstirea Cozia, unde se află şi în prezent
În timpul domnitorului Radul cel Mare (1495 - 1508), ia naştere a doua episcopie a Ţării Româneşti - Episcopia Râmnicului Noul Severin, în 1504. Episcopia a fost înfiinţată ca o continuatoare a Mitropoliei Severinului, datând din 1370, care a avut iniţial sediul la Severin dar, datorită războaielor vremii, s-a mutat la Strehaia, pentru ca să ajungă, în final, la Râmnic, unde a rămas până în zilele noastre, când are autoritate asupra lăcaşurilor mânăstireşti din judeţele Vâlcea şi Olt.
Un episod tragic marchează prima jumătate a secolului al XVI-lea la Râmnic: în 1529, domnitorul Radu de la Afumaţi (domn al Ţării Româneşti, cu întreruperi, între anii 1522 - 1529) şi fiul său Vlad sunt asasinaţi la Schitul Cetăţuia de boierii potrivnici politicii de independenţă faţă de Imperiul Otoman. Râmnicul nu a fost reşedinţă domnească doar pentru Mircea cel Bătrân; voievodul Pătraşcu cel Bun (1554 - 1557) petrece mult timp la Râmnic - "loc de odihnă, linişte şi aer" unde pune bazele târgului săptămânal - care la început se ţinea lângă zidul oraşului, reunind negustorii din Sibiu, Braşov sau Buda cu cei turci, greci sau armeni - şi începe construcţia Bisericii Sfânta Paraschiva. Domnitorul moare în chiar anul începerii acestei zidiri - 1557 - dar ea va fi finalizată 30 de ani mai târziu de fiul său, Banul Mihai al Mehedinţului, viitorul voievod Mihai Viteazu (1558 - 9 august 1601), întâiul domnitor român al tuturor celor trei ţări române, Ţara Românească, Transilvania şi Moldova. După asasinarea voievodului pe Câmpia Turzii, în anul 1601, mama sa se călugăreşte la Mânăstirea Cozia, sub numele de Monahia Teofana, iar după moartea sa, în 1605, este înmormântată în incinta bisericii, lângă domnitorul Mircea cel Bătrân.
Râmnicul este oraş domnesc şi în vremea lui Matei Basarab (1632 - 1654), care aduce pe Iazul Morilor prima moară de hârtie din Ţara Românească, destinată să asigure necesarul de materie primă pentru activitatea tipografică aflată în dezvoltare în Ţara Românească. Tot el înfiinţează tipografia de la Mânăstirea Govora, la care, în 1640, s-a tipărit "Pravila de la Govora" - cea mai veche culegere de legi tipărită în Ţara Românească. Activitatea tipografică se va intensifica în vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714), un alt voievod legat de aceste locuri, care ridică Mânăstirea Hurezi, monument reprezentativ al stilului arhitectonic brâncovenesc. Vodă Brâncoveanu îl aduce în ţară, prin 1689-1690, pe Antim Ivireanul (1650 - 1716), care este ales în 1705 Episcop al Vâlcii. În această calitate, tipăreşte mai multe cărţi la tipografia de la Mânăstirea Govora şi înfiinţează o tipografie la Râmnic. Oraşul devine astfel, în secolul al XVIII, unul dintre cele mai mari centre tipografice ale Ţării Româneşti. La tipografia de aici va apărea, în 1787, cea dintâi gramatică românească - "Observaţii sau băgări de seamă asupra regulilor şi orânduielilor gramaticei româneşti" - tipărită de omul de cultură Ienăchiţă Văcărescu (1740 - 1797).
Istoria Râmnicului marchează decisiv istoria României şi în anul revoluţionar 1848. În contextul instalării la Bucureşti a guvernului revoluţionar şi al prezenţei, în sudul oraşului, a taberei de panduri şi voluntari condusă de generalul Gheorghe Magheru pentru apărarea ţării de atacurile dinspre nord, la 29 iulie 1848, râmnicenii, adunaţi pe locul actualului Parc Zăvoi, intonează, pentru prima dată într-un cadru oficial, cântecul "Deşteaptă-te!, române", imnul de azi al României. Tonul l-a dat Anton Pann (1794 - 1854), poet, compozitor şi profesor de muzică, aflat pe atunci în oraş, care a adaptat o melodie proprie pe versurile poeziei "Un răsunet" aparţinând poetului şi revoluţionarului transilvănean Andrei Mureşanu (1816 - 1863).
Domnitorului Barbu Dimitrie Ştirbei (1849 - 1853) i se datorează crearea Parcului Zăvoi, prin Ofis domnesc emis la 9 august 1850, ca loc pentru "preumblarea obştii", Zăvoiul devenind astfel unul din primele parcuri publice organizate în Ţara Românească.

Oraşul celor 13 biserici

Muzeul de Istorie. Râmnicu Vâlcea se poate lăuda cu un bogat patrimoniu de lăcaşe de cult, pe potriva aceleiaşi bogăţii pe care şi judeţul a cărui capitală este o pune în faţa turistului venit aici. De la schituri izolate, până la biserici impunătoare, mergând prin toate stilurile arhitectonice ale vremurilor, Râmnicul se poate lăuda cu o adevărată panoramă a arhitecturii religioase valahe.
În continuare, vor fi prezentate cele 13 biserici şi schituri a căror vechime este mai mare de un secol, făcând menţiunea că viaţa spirituală a râmnicenilor a continuat să se îmbogăţească şi după 1989 prin construirea unor alte monumente religioase. Intrând în oraş dinspre Nord, primul lăcaş de cult întâlnit este Schitul Cetăţuia. Este construit, în 1525, de către Radu de la Afumaţi pe locul unei mai vechi biserici datând din secolul XV. Domnitorul ctitor este asasinat de boieri potrivnici politicii de independenţă făţă de Imperiul Otoman chiar în incinta bisericii schitului, 4 ani mai târziu. Apoi, schitul este refăcut în 1677 - 1680, în timpul domniei lui Şerban Cantacuzino. Frescele interioare, datând din anul 1853, aparţin pictorului Gheorghe Tattarascu.
Clădirea Episcopală. Continuând drumul, la poalele Dealului Capela aflăm Episcopia Râmnicului, cea de-a doua episcopie a Ţării Româneşti, moştenitoare şi continuatoare a Mitropoliei Severinului, Aceasta din urmă, înfiinţată în anul 1370, şi-a avut reşedinţa la Severin, dar a fost mutată, ulterior, datorită conflictelor vremii, la Râmnicu Vâlcea. În timpul domnitorului Radu cel Mare, între anii 1503 - 1504, în amintirea mitropoliei dispărute, s-a reînfiinţat episcopia Râmnicului Noului Severin. În timpul războiului turco austriac din 1737, clădirile Episcopiei şi biserica ridicată între 1576 - 1586 sunt arse complet.
Clădirile Episcopiei sunt reclădite la 1749, dar cad pradă focului, alături de jumătate din oraş, în 1847. Actuala biserică a Episcopiei a fost ridicată pe temelia alteia mai vechi, ridicată între anii 1576 - 1586. Construcţia edificiului s-a derulat între anii 1851 şi 1856, sub domnia lui Barbu Ştirbei şi sub conducerea Episcopului Calinic, ale căror portrete se află în pronaos. Pictura în ulei, în stilul Renaşterii, aparţine marelui artist al vremii, Gheorghe Tattarescu, care era un admirator al Sfântului Calinic.
Episcopia Râmnicului. Ceva mai aproape de centrul oraşului se găseşte Biserica Toţi Sfinţii, zidită între anii 1762 - 1764. În contextul prezenţei la Râmnicu Vâlcea a armatei revoluţionare conduse de generalul Gheorghe Magheru, la 20 iunie 1848, râmnicenii s-au strâns în număr mare la Biserica Toţi Sfinţii şi au sfinţit stegurile revoluţiei. Peste ceva mai mult de o lună, aceiaşi râmniceni se strângeau pe locul actualului Parc Zăvoi unde, într-o manifestare similară ca amploare mai cunoscutei Adunări de la Islaz, intonau pentru prima într-un cadru oficial cântecul "Deşteaptă-te!, române", imnul de astăzi al României. Sărbătoarea Imnului Naţional la Râmnicu Vâlcea reconstituie drumul râmnicenilor de la Biserica Toţi Sfinţii până în Parcul Zăvoi. Mai jos de Biserica Toţi Sfinţii este amplasată Biserica Cuvioasa Paraschiva. Construcţia bisericii a fost începută de domnitorul Pătraşcu cel Bun la 1557 şi a fost finalizată de fiul acestuia Mihai Viteazu, viitorul domnitor al principatelor româneşti unite, pe atunci doar ban al Mehedinţului, 30 de ani mai târziu, în1587. Biserica Cuvioasa Paraschiva este cea mai veche zidire bisericească a Râmnicului Vâlcii, aşa cum a fost concepută de la început.
Părăsind artera principală a Râmnicului, Calea lui Traian, şi abătându-ne puţin spre răsărit, descoperim alte 5 biserici vechi ale oraşului. Prima dintre ele este Biserica Sfântul Dumitru. Nu se cunoaşte exact data la care a fost ridicată. Conform unei tradiţii, biserica ar fi fost înainte capelă a unei comunităţi franciscane. După unele documente, biserica a fost rezidită între 1783 - 1784, iar actuala construcţie datează din anul 1815.
Vizavi de Biserica Sfântul Dumitru se află Biserica Protestantă, una din cele mai "noi" dintre bisericile vechi ale oraşului, a cărei dată de construcţie este anul 1910. O foarte veche construcţie bisericească a Râmnicului este Biserica Buna Vestire, cu o datare din vremea lui Mircea Vodă (1386 - 1418) sau Mircea Ciobanul (1545 - 1552). Biserica a fost rezidită din temelii după ce a fost arsă în timpul conflictului austro-turc din 1716 - 1718. Ferestrele sculptate în piatră datează din anul 1747.
Peste drum de Biserica Buna Vestire se află Biserica Catolică Sfântul Anton. Este construită între anii 1723 - 1724 în consecinţa prezenţei la Râmnic, începând încă din secolele XIV - XV, a unei comunităţi mari de saşi.
În fine, lângă Piaţa Centrală a oraşului se află Biserica Sfântul Gheorghe, a cărei construcţie iniţială datează dinainte de anul 1636 şi care a fost reparată în anul 1681 şi refăcută între 1737 - 1738. Afectată de cutremurul din 1838, biserica este rezidită din temelii între 1857 - 1860. Biserica este construită în apropierea fostului Iaz al Morilor, care primea apă din râul Olăneşti, alimenta lacul din Parcul Zăvoi, trecea pe lângă piaţa oraşului şi se revărsa în Olt, nu înainte de a alimenta mai multe mori.
Odată trecuţi în jumătatea sudică a Râmnicului, pe partea dreapta se află Schitul Inăteşti, construit în 1751, un exemplar superb de arhitectură românească. Construcţia este, în prezent, înglobată în complexul Seminarului teologic "Sfântul Nicolae".
Pe partea stângă a Căii lui Traian se poate vedea Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, a cărei dată de construcţie nu se cunoaşte exact. Se ştie doar că a fost reclădită în anul 1813 şi construită în zid în perioada 1912 - 1922, pe cheltuiala negustorilor râmniceni. În vechime biserica se numea “Sfântul Ion de peste apă”.
Dar înainte de a trece, spre sud, râul Olăneşti (numit, în trecut, râul Râmnic), trebuie menţionată şi prezenţa Schitului Arhanghel, situat la o depărtare de 5 km vest de centrul Râmnicului Vâlcii, ridicat la 1522, în peisajul sălbatic al dealului Priba, străbătut de râpe şi văi adânci.

Parcuri şi statui

Râmnicu Vâlcea a fost cunoscut în prima jumătate a secolului al XX-lea drept "oraşul pensionarilor". A contribuit la această denumire liniştea acestor locuri, împrejurimile deosebite şi străzile largi, pline de verdeaţă, care îmbiau la promenadă. Sistematizarea urbană desfăşurată în timpul regimului comunist a schimbat radical înfăţişarea oraşului. Au fost distruse nenumărate case vechi, adevărate monumente de arhitectură, iar locul acestora a fost luat de complexuri de blocuri. Cu toate acestea, ceva din farmecul vechiului Râmnic a rămas, îndeosebi în ceea ce priveşte bulevardele largi din centru, mărginite de arbori, parcurile oraşului şi vechile statui.
Lacul Zăvoi. Parcul Zăvoi este unul din cele mai vechi parcuri din ţară organizate ca atare, luând fiinţă prin Ofisul domnesc emis de domnitorul (1849 - 1853) Barbu Ştirbei la 9 august 1850. În parc, printre copacii seculari, se află Lacul Zăvoi, un restaurant, precum şi sediul Teatrului Municipal Ariel. La intrarea în parc se găseşte Monumentul domnitorului Barbu Ştirbei, operă a profesorului Constantin Mihăilescu din anul 1920.
Tot în parc se află şi "Fântâna lui Turbatu", construită de C. Măldărescu, zis "Turbatu" în 1844, centrul adunării revoluţionare de la 29 iulie 1848 când, pentru prima dată într-un cadru oficial, a fost intonat actualul imn de stat al româniei, "Deşteaptă-te!, române" - evenimentul este marcat printr-o placă de marmură.
În centrul oraşului, la o sută de metri de "Kilometrul 0", se află cea de-a doua grădină publică a Râmnicului, Parcul Mircea cel Bătrân. Intrarea principală este străjuită din 1970 de statuia domnitorului Mircea cel Bătrân, operă a sculptorului Ion Irimescu. În incinta sa se găseşte Casa Socoteanu - Lahovari, ridicată în sec. al XVIII-lea, fost sediu al primăriei municipiului şi actual Palat al Copiilor, imobil reprezentativ din punct de vedere arhitectonic pentru zona Olteniei de Nord.
Nu departe de aici se găseşte Statuia Independenţei. Monumentul simbolizând "România cu chip îndurerat pentru fii căzuţi vitejeşte în lupte" a fost dezvelit la data de 17 mai 1915, este opera sculptorului I.Iordănescu şi cinsteşte eroii vâlceni căzuţi în Războiul de Independenţă, precum şi pe soldaţii şi ofiţerii morţi în timpul campaniei din 1913.

Muzeele oraşului

Spiritualitatea veche a Râmnicului este ilustrată de o serie de instituţii muzeale, care definesc deopotrivă istoria acestor locuri, tradiţiile populare, creaţia artistică şi personalităţile care au trecut prin Râmnic.
Muzeul de Istorie este găzduit de localul fostei "Şcoli cu ceas" - Şcoala primară de băieţi Tache Ionescu, datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Colecţiile expoziţiei permanente sunt dispuse cronologic, de la mărturii arheologice din epoca paleolitică, neolitică şi din cea a bronzului, prin perioada cuceririi romane şi cea de afirmare a statului feudal românesc, până la contribuţia vâlcenilor la revoluţiile de la 1821 şi 1848, la crearea statului modern şi la Războiul de Independenţă din 1877.
Muzeul de Artă se desfăşoară într-o casă cu o structură arhitectonică specifică, construită în 1940 de arhitecţii Gheorghe Simotta şi Nicolae Lupu, ambii de orientare neoromânească. Spaţiul eclectic, dar armonios, reuneşte elemente stilistice multiple - romanice, gotice, renascentiste, creând o impresie generală de vilă italiană, accentuata de existenţa grădinii interioare, terasată, cu portic şi acoperiş din olane.
Expoziţia permanentă a Muzeului de Artă reuneşte lucrări de valoare de pictură românească, aparţinând unor artişti de renume precum Nicolae Grigorescu, Nicolae Vermont, Sabin Popp, Ipolit Strâmbu, Sava Henţia, Ion Georgescu, F. Storck, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Henry Catargi, Ion Ţuculescu, Florin Niculiu, Margareta Sterian, Michaela Eleutheriade, Lucia Dem. Bălacescu, Corneliu Baba, Camil Ressu, Horia Bernea, Virgil Almăşanu, Dan Hatmanu, Sabin Bălaşa, Ion Sălişteanu, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Marin Gherasim, Viorel Mărgineanu, precum şi câteva lucrări de sculptură realizate de George Apostu, Ovidiu Maitec şi Costel Badea. Muzeul posedă un tablou din Şcoala veneţiană din prima jumătate a secolului al XVIII-lea.
Muzeul Satului Bujoreni este conturat sub forma unui sat muzeu, menit să reconstituie pe o suprafaţă de 8 hectare, imaginea funcţională a unei aşezări rurale tradiţionale, cu toate instituţiile sale social-culturale. Muzeul este reprezentativ prin cele patru sectoare ale sale: Sectorul Gospodarie-locuinţă, Sectorul Social-cultural al „monumentelor de utilitate publică”, Sectorul Meşteşuguri-tehnici populare şi Sectorul Construcţiilor specializate.
Arta populară vâlceană mai este ilustrată şi prin prezentarea ei în decorarea interioarelor locuinţelor, în cadrul atelierelor meştesugăreşti, prin piesele textile sau de ceramică, din lemn, metal, de iconografie şi mobilier popular.
Imobilul care adaposteste Casa Memorială Anton Pann, este un monument de arhitectură urbană, construit la jumătatea secolului al XVIII-lea, având foişor şi pivniţă. Expoziţia de aici a încercat să puncteze peregrinările pe meleagurile Vâlcii din anii 1826-1828, 1836-1840 ale celui ce a rămas în conştiinta urmaşilor drept „fiul Pepelei cel isteţ ca un proverb” şi care a fost „dascăl de musichie” la şcoala organizată pe lângă Episcopia Râmnicului.
Casa memorială Anton PannCasa muzeu a fost translată pe o distanta de 37 metri de pe amplasamentul ei iniţial, odată cu sistematizarea şi reamenajarea teritorială. Expoziţia a fost amenajată pentru a ilustra interiorul unei modeste locuinţe de târg de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Cultura vie

Cultura Râmnicului nu s-a refugiat doar în muzeele oraşului. Ea trăieşte în mod cotidian prin mai multe corpuri, sub diferite forme de expresie. Manifestările culturale râmnicene sunt găzduite de instituţii care şi-au câştigat reputaţia în manifestări de excepţie din ţară sau peste hotare.
În Râmnicu Vâlcea activează două instituţii teatrale: mai vechiul Teatru de Stat Anton Pann şi tânărul Teatru Municipal Ariel.
Muzica clasică este reprezentată de Filarmonica "Ion Dumitrescu", instituţie muzicală profesionistă având în componenţă două ansambluri - Orchestra "Sinfonietta" şi Corul Academic "Euphonia".
În domeniul creaţiei plastice, la Râmnic activează o filială a Uniunii Artiştilor Plastici, care expun în mod constant lucrările proprii şi ale partenerilor din ţară şi de peste hotare în cadrul Galeriilor de Artă din centrul oraşului; printre aceste manifestări numărându-se taberele de creaţie de sculptură, "Habitat şi Artă în România", "Tradiţie şi postmodernitate" sau "Dealul Malului".
Panoramax - panorame virtuale, imagini panoramice, tur virtual la 360 grade

Attached Thumbnails

         

         

 

Attached Images

   

__________________
Danutza

anarvorig

super ma chère

sa văd ca eşti îndrăgostită din regiunea ta !

__________________

Are o potcoavă şi-i mai trebuie trei şi calul
il a un fer à cheval, il lui en faut encore.....3 et .......le cheval

rombest

Salutare tuturor romanilor,

Un grup de romani din diaspora din Belgia va ureaza tuturor un sincer la multi ani si un an 2007 fericit si plin de impliniri. Sa fiti binecuvantati si sa nu uitati Romania, oriune v-ati afla..