feux

Asta-i pentru profii mei din liceu. Aici am facut liceul de arta. Un pic mai jos e o cafenea, unde am chiulit un sfert de liceu. Ca sa va spun cinstit, mie nu mi-a folosit nimic din ce am invatat in liceu si nici in facultate. Nu m-am ales cu nimic din chestiile alea. Decit cu, eventual: "Nu faceti ca ei" sau asa ceva. Ar fi nesanatos sa dau toata vina pe sistem, dar pur si simplu, am realizat foarte tirziu ca ce faceam eu in anii '80, aici, la liceul de arte din Sibiu, desenind fabrici si uzine sau compozitie dinamica, chestii din astea cu oameni, asa, in comparatie cu ce se facea in anii '80 in lume… - alta planeta! Fenomenul tungus, aici dadusera padurile, nu mai era nimic. Si am avut o mare neplacere. Desenul asta se refera la faptul ca niste oameni, in clipa asta, in care noi stam aici si discutam, dau o gramada de bani sa invete cu o nulitate acele naturi statice, se pregatesc sa intre la facultate sa mai deseneze patru ani tot naturi statice. Sintem in 2003. Nu e problema mea, eu am scapat, baieti, ma descurc, e problema lor acum, dar ea continua pe aceleasi premise. Sa stie lumea foarte clar: natura moarta asta e, moarta bine, nu mai e cazul. Nu e cazul. Si daca cineva vrea s-o faca - s-o faca fiindca vrea el, nu ca trebuie s-o faca. Poate ca odata ar fi foarte misto sa se faca o expozitie cu naturile statice, cu sticla pe care au baut-o cu o seara inainte profesorii, adica si cu niste obiecte care-ti mai si spun ceva despre contextul tau si ti le mai si baga in mecla inca o data. Si cu niste probleme care nu tin de secolul asta. Nu mai tin de secolul asta. Pentru ca eu a trebuit sa uit de tot ce am invatat in liceu si tot ce am invatat in facultate si sa ma reintorc la starea in care faceam caricaturi si rideau colegii mei de mureau si ne dadeau afara din clasa. Si aveam un contact instant, aveam o comunicare absolut directa cu propriul meu mediu. A trebuit sa ma reintorc la starea aia, ca sa am acest tip de comunicare.

- Iti amintesti cum ai inceput sa faci aceste caricaturi? Ce subiecte aveau?

- La scoala, despre profesori. Le datorez acest lucru. (Risete) Da, pentru ca desenam despre ei si astia rideau ca prostii si ii dadeau afara. La un moment dat eram cu Dan Patarau, colegul meu de banca, zice: "Hai sa-l dam afara pe John", bagam un desen cu profa de mate si-l trimiteam din banca-n banca pina la ala si "Uaaa!", il dadea afara, "Ehe-he!", in fine. Dar totdeauna mi-a placut sa desenez. Si blestemul a fost ca atunci cind am vrut sa dau la facultate, lumea uita, pe vremea aia nu era grafica, era doar pictura, a trebuit sa dau la pictura. Am facut pictura cu Dan Harmanu. Si era sa mai agat ceva bibliografic din viata mea. Unul dintre profesorii mei de la Sibiu era profesorul numit Salcanu. Ion. Singurul lucru pe care mi-l aduc aminte despre el e ca avea un FIAT. Ma duc la facultate, intru la facultate, pe cine crezi ca-l am profesor la estetica? Pe Salcanu, fratele, care-i numarul 2 in PDSR acuma. Bai, numai ghinioane cu Salcanii astia. Asa am inceput-o cu desenul, de cind eram mic, cu caricaturi, dar nici eu atunci n-am stiut, n-am crezut ca asta poate fi o arta. Am crezut ca-i ceva din afara. Si dupa facultate mi-au trebuit niste ani, vreo 10, si am ajuns la el din cauza presei. Mie mi-a placut presa dintotdeauna, presa scrisa, am inceput cu ilustratii din alea, metaforice, la inceput, dar am ajuns la formula asta. Din cauza textului din jur si a suportului am ajuns sa le fac asa condensate.

- Da, toate desenele tale sint de fapt idei. Chiar de multe ori textul e…

- Asta cu textul a aparut mai tirziu.

- Cum a aparut?

- Pai, simplu. Am inceput sa-mi comentez propriile desene in desen, cum ar veni. Eu am avut o batalie cu textul la revista 22. In care am fost invins. Deci, aia e o revista de text, grafica trebuie sa accepte ca a pierdut razboiul si e mai mult text decit ilustratie. E pe invers. Tot timpul eu am un conflict din asta, ca-s prea lungi. Mai taiati-le si lasati spatiu sa se aeriseasca, ca se poate scrie si scurt.

- Si mult mai scurt.

- Si foarte scurt. Si foarte bine, cam asa. De asta am pus colectia de "22" aici. Dar, bine, nu ma asteptam sa stea cineva sa se uite. Dar cind te uiti, din 1991 pina astazi desenele difera. Ele s-au simplificat foarte mult si in ultima vreme sint tot mai multe texte in desen. Asta e. Ca sa spun asa, de multe ori e numai textul, desenul poate lipsi, dar, in fine. Dar nu ma plateste daca scriu numai text (ride).

- Uneori si lipseste, desenul.

- Da, da. Ala-i ca un grafitti. Dar stii de ce e asa, fiindca eu desenez numai la pagina de politica si de economie, din fata. Bai, si cind scrie Lia Serbanescu pentru a suta oara despre FMI ce sa mai tot desenez? (ride) Problemele se repeta in Romania.

- Si, fiindca ai amintit de grafitti, ultimul tau proiect, pe care-l realizezi in Germania, s-a apropiat foarte tare de grafitti.

- E chiar grafitti. In sensul ca chiar pentru asta am fost invitat, ca pot face un fel de grafitti de interior. In definitia lor, a curatorilor din Germania, grafittiul este noua poezie. Ei au avut de gestionat acest spatiu si s-au gindit ca asta face asa, e o formula simpla si poate e mult mai eficace, mai ales ca suportul, peretii aia negri chiar cereau tipul acela de lucru, ca arata ca o inchisoare, ca o pestera, ca tot ce vrei. Si mi s-a potrivit foarte bine. E ca aici, din cauza zidului nu se mai modifica, doar ca acolo a fost mult mai dur, mai simplu si mai brutal, aici a fost mai sensibil si mai delicat, asa, mai Brukenthal, mai cu parul pe moate. Acolo, de fapt si aici, mi s-a dat libertate totala, n-a venit nimeni sa vada ce desene fac. Si am fost foarte rautacios chiar cu Germania in desene. Germania de mina cu Franta - "We want Putin".

- Liviana Dan: Mai era desenul ala cu piticul, ca si noi sintem o cultura germana…

- S-au ofticat, dar e adevarat. Si aia e cultura germana, nu?, nu numai Brukenthalul. Dar stii de ce l-am facut? Pentru ca tocmai s-a deschis o mare chestie la Bucuresti care vinde si are un succes nebun cu pitici de gradina.

- Si cit timp stai acolo, unde desenezi, ce e acolo, e mina?

- Da, fosta mina. E partea de suprafata unde se facea cocs. Sint niste cuve enorme de 40 m, care, printr-un program de arhitectura de design l-au segmentat in 3 etaje, au bagat niste etaje de metal, este foarte interesant. Acolo am stat 4 luni.

- Dar efectiv in mina ce faceai, cit stai acolo, cum te simteai?

- Eu fac un site specific, adica lucrez special pentru locul ala, dar eu sint si time specific, adica in perioada in care eu am fost la Eastern s-a intimplat sa fie si razboiul din Irak si atunci asta a fost una din sursele de imagini de acolo, dar, bineinteles, au fost si altele. Liniile lor de cercetare la Eastern sint social controling, adica feminism, rasism si atunci si pe astea am lucrat, plus povestea politica, sociala din vremea respectiva. Si, interesant, eu am terminat acolo undeva pe douazeci si ceva mai, vernisajul a fost pe 31 mai si unele dintre ele sint datate ca subiect, ca istorie. Asta e interesant, pentru ca ele nu mai sint directe, tu nu mai stii cine-i personajul si care-i povestea si devine un fel de abstract, unele rezista, ca problema, altele sint foarte localizate ca intimplare si asta e o chestie interesanta. De fapt si aici, eu aici am desenat, m-am gindit la Sibiu, dar am fost influentat de ce am vazut, istoriile din jur si muzeul si colectia.

- Desenele de aici n-au putut fi datate, caci le-ai sters deja.

- (ride) O sa apara un catalog si s-a mai scris pe ici pe colo, lumea a incercat sa le descrie.

- Dar n-au putut fi fotografiate, in sens ca desenele nu ies pe fotografie.

- Asta mi-a placut, ti-am spus, ca, fiind foarte fine, ele parca refuzau sa fie pozate sau filmate si atunci in textele care au aparut multa lume le descrie in cuvinte, le povesteste, asta e interesant, nu? De altfel multe erau, si aici, sloganuri, text: "Sintem ex-comunisti postmoderni".

- Asta nu e doar un slogan, e un adevar, e o stare de spirit. Pentru multi…

- Da, si am vrut sa imbin. Aici am fost mai delicat, trebuie sa recunosc. Dar incerc sa pastrez asta de fiecare data, sa critic toate directiile si sa ma critic si pe mine. Mare smecher, artistul roman, care nu stiu ce smecherie a facut el, stii?

- Chiar, la asta nu m-am gindit pina acum in legatura cu tine - n-am prea vazut autoironie in lucrarile tale.

- Dar cind imi zice mie muzeul Brukenthal: "Bai, efemerule!", ce e?

- Artistul facut de tine nu prea pare a fi Dan Perjovschi, e alt artist.

- Nu, eu… Adica eu, eu sint un personaj generic aici. Multe din desenele de aici sint discutii dintre personaj si muzeu. Ei discuta: "Bai, baroane". Cind zic asta, asta e o citata destul de dificila. Stii ca eu, eu personal ca artist generic, avem mari pretentii, de parca am pus, cum se zice in Ardeal, coada la pruna. Si atunci cite odata mai merit un autosut, o palma peste nas un pic, cind ai tendinta sa ridici foarte sus.


- Este cunoscut faptul ca esti un artist foarte legat de social, ca lucrarile tale mereu sint mai mult decit un text-desen artistic, nu fac niciodata parte din ceea ce se numeste arta pentru arta. Ultima ta asemenea actiune de care stiu este scoaterea tatuajului pe care l-ai facut la Muzeul de arta din Timisoara, la Festivalul Zona, tatuaj care a devenit deosebit de drag si pentru mine - "Romania". Cum a fost operatiunea si despre ce e vorba?

- Mi-am tatuat Romania pe umar in 1993 intr-un anume context social si politic, iar scoaterea tatuajului in 2003 are altul. Intre timp, pentru mine, chestiunea identitara nu mai este localizabila doar national (de la vama Bors la vama Ungheni), iar demersul meu artistic nu mai este intepenit intre pictura si instalatie si nici intre UAP si Fundatia Soros.
Am facut tatuajul la Timisoara la festivalul de performance Zona de Est si l-am scos la Kassel in cadrul expozitiei internationale In den Schluchten des Balkan (in prapastia balcanilor) de la Muzeul Fridericianum.
Au trecut 10 ani. Arta in Romania a dat fuga si iar s-a ascuns sub poala politicului. Pupatul in cur s-a diversificat, in sensul ca sint tot mai multe cururi de pupat.
Am scos tatuajul de pe umar si n-am de gind sa pun nimic in loc.



(Interviu realizat de Mihai Vakulovski)
merci, cette traduction est énorme...