feux

- Ai surprins reactii ceva mai ciudate din partea privitorilor?

- La vernisaj, unde toata lumea e amabila, toata lumea te felicita, doar n-o sa spuna: "Bai, ce cacat ai facut tu aicea"… In fine, vorbind mai serios, reactiile au fost bune. Oamenii care au vazut, inclusiv maica-mea, inclusiv primarul orasului sau H.R. Patapievici. Si pe urma am vazut ce s-a mai scris un pic prin presa, reactii care au fost, la fel, pozitive. A fost interesant, cred ca proiectul a picat bine, cu amendamentul ca a fost luat un pic in gluma. Asta e o chestie de perceptie in Romania. Daca faci, utilizezi caricatura sau tipul asta de imagine nu esti destul de serios, esti un tip glumet, adica esti la capitolul glume, stii, nu e arta aia adevarata. Pe mine asta tot timpul m-a surprins, tipul asta de receptie. Desi eu folosesc intentionat tipul asta de desen, care e mai popular, adica elita pentru toata lumea. Dar sa zica Liviana, ea poate stie mai multe.

- LD: Au fost doua tipuri de reactii - reactiile tinerilor, artistilor tineri si arhitectilor tineri, care au fost extrem de favorabile, dar nu favorabile in sens indatoritor, ci percutante, clare, exacte, directe si eficiente. Si reactiile unor categorii conservatoare, care, indiferent de pregatirea pe care o aveau, aveau acelasi tip de reactie - "muzeul e cu rame de aur, nu se poate altfel, e un masacru" si astea au fost sustinute in special de toti intelectualii astia care in ultimii 10 ani si-au luat doctoratele pe brinza si pe whisky si care se simt datori sa aiba pareri docte despre ceea ce nici nu inteleg. Aici a fost lucru cel mai neplacut.

- Dar stii ce regret eu? Ca macar sa fie public scandalul: "Ba, nu ne place ce face asta, mi se pare injositor, o injosire a artei sau a muzeului", dar nu exista asa ceva si nu pot sa raspund la ceva care nu exista. E o poveste…, stii ce e interesant, Romania e foarte formalista in mediul asta. Formal, adica rama. Ce dracu', nimeni nu se gindeste ce inseamna rama, limita asta de ingradire. Si cind ea lipseste ce inseamna? Si cind lipseste obiectul artistic, cind e o expozitie fara obiect ce inseamna asta? Vreau sa spun ca am avut o surpriza, la vernisaj, primarul acestui oras, care e un placebo, adica lumea din Sibiu, de cind e el.., e efectul placebo, lucrurile incep sa mearga, desi… Dar el ocazional nu era setat sa vorbeasca la vernisaj si a fost invitat sa zica doua cuvinte si, pregatit bine de Liviana inainte, a zis un lucru important. Spunea asa: ca Brukenthal la vremea lui, cind a facut institutia asta, a fost atent la ce se intimpla in timpul lui si a deschis propria lui institutie si pentru acele vremi. Or, aici e problema in mediul nostru: ca timpul in care se petrece nu e atit de interesant, ca trebuie sa mai murim, sa mai treaca 20 de ani. Mie mi se spune tinar artist. Mie mi-au cazut dintii, am reumatism, eu nu mai sint tinar artist. Si asta cu experimente. Ce experimente, ma, ce vorbiti voi, nu stiu ce? Stii? "Astia tineri care experimenteaza". Stati un pic, ca nu-i nimic adevarat din asta, stii? Sint trecut, iti spun, la zona "glume" si "aia care incearca", nu stiu ce fac. Si eu nu o iau asa. Eu ce fac - fac foarte serios. Vorba Livianei (ride) - politic: "Cel mai mare artist politic". Dar chiar asa fac. Adica asta e un gest politic cind desenez pe ziduri, cind bagi grafitti indoor, mai ales intr-o zona din asta, ca numai cind auzi Brukenthal ti se pune un nod in git. Asta nu cred ca era intentia lui Brukenthal, dar asa a devenit, stii, n-ai voie… Si asta e interesant in Romania, forma, forma asta, ca n-ai voie sa atingi, dar daca te uiti la muzeu, cum arata, e atins si belit si rupt si spart, "Ce-am facut, tata!", dar nu te lasa sa atingi, e foarte interesanta povestea asta. Tot ce se petrece, ca institutie sau ca guvernare… aflu de curind de Muzeul de Arta Contemporana Vasile Grigore. Daca l-ar fi facut Vasile pe banii lui - super cool! Dar l-a facut din banii mei, din taxe, Ministerul Culturii, nu stiu ce. Aflu ca Ministerul Culturii are centralizate nu stiu cite entitati, fac Muzeul Filateliei, fac ei o gramada de chestii. Bai, acuma i-a intrebat cineva, ca-s bani publici aia. Au venit cu vreun plan de politica culturala in care eu sa presupun ca da, in regula, nu. Te trezesti cu niste lucruri gata facute. E un total diz-respect. Am un exemplu foarte bun care s-a petrecut in ultima vreme: expozitia absolventilor. Asta arata tot mai prost in Romania. Tot mai prost. In sensul ca o mai mare umilinta eu nu cunosc. Inghesuite, astia-si aduc singuri, in circa, lucrarile, n-au bani de produs, ti-o pictezi tu singur, acasa, ca asa vrei tu, o aduci, ti-o pui undeva unde toate sint puse, e o chestie tolerata. E ca si cum ti se spune, ca artist: "Bai, eu n-am nevoie de tine, ma incomodezi, dar trebuie sa facem asta, da?" Si pe urma vine prim ministrul la vernisajul ala penibil acolo si nu numai ca vine si vin un milion de camere video si fraierii de studenti sint bucurosi ca vin televiziunile, desi ei se vor vedea peste umarul lui Nastase, ca numai atita e loc de ei si asta, ca la nunta, tata, cumpara lucrarea acolo pe loc. Zice: "O mie de dolari cumpar lucrarea asta", stii, ca lipitul pe frunte. Si toata lumea-i innebunita si vorbeste despre asta. Jignire dupa jignire. In primul rind ca lucrurile acestea se trateaza decent, dupa ce expozitia se termina, agentul sau consilierul pe arta a domnului Nastase se duce si achizitioneaza povestea respectiva si nu se face un cancan. Doi: faptul ca o lucrare, sau ca doi artisti tineri vind o lucrare, cistiga o mie de dolari, asta nu rezolva faptul ca aia dupa aia intra intr-o piata care n-are legea sponsorizarii, care n-are piata, n-are impozitul personal, nu poti sa scazi culorile din impozitul ala personal. Si nici curentul la atelier. Si statutul de artist, nu exista chestia asta. Nici cel de poet. Nu exista aceasta, nici nu-s asimilate la meserie liberala, la meserie liberala sint numai avocatii, foarte interesant. Deci, am scapat cu o mie de dolari fluturate la televiziuni, dar tot sistemul care primeste acel student e complet…, il va rejecta, asta zic. Eu am o lupta cu aceste povesti. Si conceptuala, si formala si cum pot.

- Ce reactie la expozitia ta de acasa au avut oamenii foarte apropiati, mama, neamurile…

- Mai, eu sint un tip smecher (ride). Am facut desene cu maica-mea, am pus-o intr-o lumina favorabila, si cu frate-meu, si cu sora-mea, adica i-am multumit pe toti, spuma de zmeura de la Pinzarilor 4, chestii din astea. Si cu domnul Johanes am facut, poate ma face si pe mine cetatean de onoare (ride). Cu maica-mea am rezolvat-o demult - ea nu intelege foarte mult din ce facem noi, eu, Lia, si e firesc, dar faptul ca-i trimitem carti postale din New York si apar la televizor asta intelege oricine si atunci s-a rezolvat problema. Chiar daca au fost confruntati cu un lucru putin obisnuit pentru ei, din punctul meu de vedere au reactionat chiar foarte bine. Am avut chiar surprize de tipul ala: soacra lui nu stiu cine, care…, ma gindeam, mama, vin astia, prietena de-o viata a lui maica-mea, dar nu, au reactionat in regula. Si stii de ce? Pentru ca a fost, totusi, un fel de "show", spectacol mare, televiziuni, primarul, niste indicatori pentru o lume mai putin obisnuita cu fenomenul artistic inseamna ceva, inseamna importanta si atunci e-n regula.

- Am intrebat asta pentru ca, in afara acelora din mediul artistic, foarte multa lume, multi dintre prietenii apropiati chiar nu prea stiu ce faci de fapt si, din acest punct de vedere, asta a fost o popularizare foarte mare pentru tine. Eu cind i-am daruit unui bun prieten de-al meu "Tatuaje"-le, i-am spus sa se uite la desene, ca-s foarte faine.

- Adevarul e ca desi eu expun saptaminal lumea nu stie ce fac. Asta-i foarte interesant. Eu n-am mai facut expozitii in Romania de multa vreme. Am mai participat la citeva lucruri, dar in general in afara orasului Bucuresti si, pentru ei, tot ce se intimpla in Timisoara sau in Iasi inseamna ca nu se intimpla. E adevarat ca piesele mele importante au fost facute in strainatate. Odata am fost acuzat, zice: "Tu ai dublu limbaj. Pentru ca tu una faci in Occident si alta faci acasa". Zic: "Acasa nu fac nimic". Cum adica dublu limbaj, eu acasa nu fac nimic. In fine, a existat ceva real aici, cu exceptia acestui lucru la Brukenthal, dar din cauza Livianei (Liviana Dan, curatorul expozitiei - n.n.), nu a muzeului. Cind am fost invitat in Occident am fost invitat la marginea de sus a mea, stii? Eu acolo nu trebuia sa explic ce fac, de ce asta; pentru aia eram invitat: sa fac ceea ce sint eu. Or, in Romania trebuie sa-mi cer scuze, ma, ca fac caricatura, ca nu desenez pe hirtie, dar ce se intimpla cu ele… Zic: "Dar asta ma priveste pe mine, nu pe tine" si chestii de genul asta. Si aici am avut totdeauna o problema de adecvare la context, pe cind in strainatate nu. Si normal ca acolo in primul rind era o sala cit curtea asta, cit piata, impecabila, puteam sa fac ce vreau, or aici - nu, e mica, nu poti sa faci ce vrei, normal ca pare diferit, eu ce sa fac?

- Aveai un desen pe perete, unde ziceai: "E nasol ca m-au lasat sa fac ce vreau"…

- Da (ride…). E nasol sa fii liber, nu? Sa ai libertate.

- Liviana Dan: O zi de fericire…

- Am avut asta. Cind am intrat prima data in sali si desenam pe perete, aici, la Brukenthal, era soare, frumos, m-a atins asa, ca o gratie divina, acum intru la Sorin Dumitrescu pe mosie - un fel de duh. Si m-am gindit: "Mama, ce misto. Ce sentiment de implinire". Stii, sa stai la tine la Brukenthal, sa tragi pe perete cu creioanele, extraordinar, chiar mi-a placut, stii, mi-a placut. D-aia e si titlul asa, "Ich habe keinen zeitraum", in traducere simpla ar insemna: "N-am interval, n-am pauza".

- Liviana Dan: N-am nici timp, nici spatiu fix, adica pot sa fiu oriunde, oricind si oricum si in orice moment si cu orice timp in spate, adica e foarte larg termenul…

- Ca interpretare. Eu veneam din Essen, unde am lucrat patru luni, fac asta aici, in Sibiu, si peste o luna sint la Goppingen, in Germania, unde continuu, si atunci pentru mine astea sint la acelasi nivel. Nu e mai jos, ca e in Romania sau mai sus, ca e in Germania, e in continuu, fara interval.

- In alt desen era textul: "M-ati chinuit degeaba cu naturile voastre statice, uite, am ajuns sa scriu pe pereti".

- la suite au prochaine épisode.