alip08

Ziarul Dilema a publicat de curand niste articole pe tema "clisee despre Romania" si printre altele vorbeste despre fatalismul nostru care se desprinde din balada Miorita. Voi ce credeti, daca aflam ca o sa murim de la oaia nostra preferata o trimitem la plimbare si ne pregatim de moarte sau ne ducem la politie sa cerem protectie? Articolulul din Dilema este urmatorul. Sper sa va placa. Mie mi-a placut.


"Canalul TV Discovery transmite de cîtva timp o emisiune intitulată Myth Busters, „Distrugătorii de mituri“, în care realizatorii verifică mituri şi legende din cele mai ciudate, pentru a le confirma sau a le dovedi falsitatea. Eu aş propune oricînd o serie paralelă, înrudită cu ea şi uneori chiar concurentă, sub titlul generic de Stereotype sau Cliché Busters, „Distrugătorii de clişee“. Aş lua odată la puricat, să zicem, clişeul cu resemnarea românului în faţa destinului. Adică românul stă, cică, aşa, ca o mămăligă şi aşteaptă să vină destinul peste el să îl arunce dintr-o parte în alta, să îl întîmple ori, poate, să îl lase în pace.

Presupunem că ni se trage de la excesiva popularizare a baladei Mioriţa – sau, mai exact, a formei ei literaturizate în manieră romantică de Vasile Alecsandri, care nu mai are foarte multă legătură cu menirea iniţială a poveştii. A venit apoi şi G. Călinescu şi, spre fericirea profesorilor de literatură română, a selectat cumva patru mituri, pe care le-a considerat „fundamentale“ pentru poporul român. Acest set de patru mituri e un construct ficţional călinescian şi o mistificare măreaţă, deci de succes: de atunci îi tot dăm în sus şi-n jos (în spaţiul mioritic) cu resemnarea ciobanului mioritic ca ipostază a destinului românesc. Resemnare? Seninătate în faţa morţii?

Fals! Busted!, cum ar zice cei de la Myth Busters. În primul rînd nici o fiinţă vie nu se resemnează în faţa morţii apropiate. Nu o lasă biologia. Materia vie se opune instinctual şi din toate puterile, extincţiei. Poate că, dacă ciobanul mioritic ar fi fost budist, nu moldovean, mai puteam discuta, dar aşa...

În al doilea rînd, dacă revenim la cele patru mituri „fundamentale“ ale românilor, vedem că ele se bat uneori cap în cap. Presupunînd că baciul mioritic simbolizează atitudinea tipică a românului generic în faţa morţii, ce ne facem cu meşterul Manole, care încearcă să se opună destinului (e drept, fără prea mult succes)? Lăsat sus, pe schele, de un voievod orgolios, nemioritic, el încearcă din răsputeri să scape, în loc să se întindă pe scînduri şi să cheme şi el păsărele mii şi stele făclii, pentru splendida alegorie mioritică „moarte-nuntă“. Aşadar, cum stă românul în faţa morţii, a destinului, a accidentalului: resemnat sau neresemnat? Sau depinde de meserie? Dacă-i cioban, e resemnat, dacă-i meşteşugar, nu mai e resemnat.

În al treilea rînd, generalizarea prin sinecdocă a interpretării Mioriţei e una abuzivă. Baciul moldovean e echivalat cu românul generic. Dar baciul ungurean ce era? Ungur? Dar cel vrîncean? Vrînc? Să fim serioşi! Dacă românul generic ar fi resemnat în faţa destinului, atunci crima din baladă nici n-ar fi avut loc. Ungureanul şi vrînceanul s-ar fi resemnat ei cu ideea că moldoveanul are oi mai multe şi şi-ar fi văzut de oile lor puţine, oftînd: „Asta e, ’tu-i mama ei de viaţă! Ai noroc, ai, n-ai noroc, n-ai!“. Procentual, două treimi din personajele umane prezente în Mioriţa îşi iau destinul în mîini şi doar o treime (un individ, poate chiar o excepţie) pare să se resemneze cumva. Dacă îl includem printre modelele generice şi pe meşterul Manole, procentul resemnaţilor scade drastic.

De altfel, nici nu era nevoie de atîtea comentarii. Uitaţi-vă în jur şi căutaţi români resemnaţi în faţa destinului. De unde? Eu cred că ne-a plăcut – şi lui Alecsandri, şi altora – imaginea asta cu resemnarea. Noi, românii, cu resemnarea noastră metafizică... E ceva ce ne dă o aură romantică, aşa, cam ca melancolia maghiarilor, spleen-ul englezilor sau misterul sufletului rusesc.

Eu zic că e clar. Din punctul meu de vedere, mitul ăsta e demolat. Data viitoare aş putea să mă ocup de Zburător. O să vă demonstrez că Zburătorul ăla vine chiar şi la englezoaice. Ştiţi, cum spune şi poezia: Or go to the old hags Sowrana or Flowerica,/ Or go to father Fatty, or visit wizard Wizz..."