Bună, Framboise!
Nici eu nu susţin reformele lingvistice şi votez întru totul cu tine în privinţa ideii că o limbă se formeză şi se dezvoltă singură iar noţiunea de a norma o limbă este cel puţin nenaturală, ca să nu spun mai mult. Rolul lingvistului ar trebui mai să fie de constatare şi consemnare a fenomenele acestui organism viu care este limba unei naţii mai degrabă decât să impună schimbări.
La mijloc există şi motive mult mai nedemne de această profesie. Unii urmăresc să rămână în istoria limbii române prin ceva, alţii, mai puţin pretenţioşi, se mulţumusc să-şi întregească veniturile prin publicarea noilor dicţionare ortografice ş.a.m.d.
Simplul motiv pentru care observ aceste aspecte ortografice şi, nolens volens, le aplic dupa reguli, este meseria mea.
De exemplu, una din ororile la care sunt supus de la apariţia noului dicţionar ortografic DOOM 2 este scrierea lui „nicio” şi „niciun”. Este o imbecilitate lingvistică fără seamăn. Lăsând la o parte faptul că s-au asociat două părţi de vorbire total diferite, acest lucru complică şi mai tare gramatica. Ortografia e una dar să schimbăm şi gramatica?
Unde mai pui că există situaţii care forţează despărţirea acestui nou născut al dragii noastre limbi române, chiar şi fără voia legiuitorilor limbii, ca în exemplul
„Nici măcar o carte” - nu se mai poate scrie „nicio” legat. Şi atunci ce facem cu analiza gramaticală? O dată îl analizăm ca o singură parte de vorbire, apoi, în cealaltă situaţie, ca două părţi?
Sunt convins că aceste reforme sunt nişte capricii în cel mai bun caz dar, mă repet, dată fiind natura ocupaţiei mele, sunt obligat să le respect pentru că, altfel, s-ar considera greşeli.
Interesant subiectul şi aş vrea să văd cât mai multe păreri şi argumente!
Florin
|